Vinnie merge îngândurat spre casă, e un bărbat bondoc cu ochi bulbucaţi şi părul rărit, prietenii îi spuneau Vinnie Ursuleţul, dar acum nu-i mai spun Vinnie Ursuleţul pentru că Vinnie a slăbit în timpul războiului, şi nici nu-i spun că a slăbit pentru că toţi prietenii lui au murit în război şi pentru că e o tâmpenie să-i spui că a pierdut în greutate unui om care a tras foame în timpul asediului. Vinnie merge spre casă la pas uşor, punând picior lângă picior aşa cum l-au instruit pe el la radio şi aşa cum i-a învăţat el mai departe pe concetăţenii lui să meargă fără grabă, să treacă prin asediu la paşi mărunţi şi să aştepte ca duşmanul să fie zdrobit de către fraţii lor de pe front. Pentru că guvernul nu le putea da mâncare dar a instalat difuzoare din 50 în 50 de metri şi din ele răzbăteau mereu îndemnuri de îmbărbătare şi ştiri optimiste de pe front şi poezii patriotice. Uneori Vinnie scria poeziile şi le recita la radio, alteori citea poeziile altora şi îndemnurile şi încurajările ticluite de către tigve deştepte. Asta pentru că Vinnie era crainic la radio-ul local şi nu a fost luat pe front pentru că alte tigve deştepte au considerat că Vinnie este indispensabil efortului de război în singurul mod în care Vinnie se pricepea de fapt, bătând din gură cât era ziua de lungă şi promiţând că sfârşitul este aproape. Nimeni nu ştia al cui sfârşit e aproape. Al lui Vinnie poate nu, venise însă pentru profesori de mecanică fină şi muzicieni şi avocaţi şi maiştri care şi-au săpat mormânt în tranşee cu lopăţica din dotare, cu toţii oameni de carne pe care guvernul a considerat mai potrivită pentru a hrăni tunurile decât cea a lui Vinnie care ştia să scrie poezii şi să imagineze anacolute. Şi cât n-ar părea de ciudat, asta ajuta oamenii, îi ajutau chiar şi pe aceia care nu ştiau ce-i aia anacolut, întocmai ca potcoava care atârna deasupra cabinetului lui Bohr şi când l-au întrebat cum poate să fie el, ditamai fizicianul, superstiţios a zis că nu e, dar a auzit că îi ajută şi pe aceia care nu cred. Vinnie nu ştia dacă ajutase pe cineva munca lui, ştia sigur că se ajutase pe sine când a căzut leşinat de foame pe drum spre radio şi de data asta renunţă, că mai căzuse el în lihnit prin nămeţi dar se sculase de fiecare dată, şi tocmai când era gata să adoarmă liniştit pentru prima dată în ultimul an, îşi auzi vocea la radio, se auzi pe sine recitând o poezie în care îi îndemna pe cei căzuţi să se ridice şi să continue lupta pentru victorie, pentru patrie şi pentru cei dragi. Iar Vinnie s-a sculat şi a mers mai departe din megafon în megafon până la radio şi tot aşa până când războiul s-a terminat şi au câştigat ai noştri, deşi nimeni nu avea habar cine şi ce câştigase sau cât pierduse, unii ziceau ceva de nişte insule, alţii de privilegii comerciale, alţii ziceau compensaţii de război, unii spuneau că e doar un armistiţiu şi că o să se reînceapă ostilităţile, dar spuneau asta cu voce joasă pentru că era periculos să spui asemenea lucruri chiar dacă războiul se terminase. Într-un mod foarte pervers, gândea Vinnie, şi el avuse de câştigat pentru că bărbaţii rămăseseră foarte puţini, toţi prietenii lui muriseră pe front, ba până şi duşmanii lui muriseră acolo pentru că războiul ţi-i ia pe toţi fără discernământ, iar lui Vinnie îi părea rău că aşa stau lucrurile, ar fi preferat să-i fi rămas măcar duşmanii de dinaintea războiului, vedea el cum se descurca cu ei. Prietenii ca prietenii, nu poţi să ţi-i înlocuieşti cu una cu două pentru că sunt persoane individuale pe care le-ai cunoscut şi iubit îndeaproape, pe când de duşmani ai nevoie, ca şi cum ai avea pe masa de joc sloturi libere pe care trebuie să le completezi numaidecât cu inamici, şi nu poate fi muncă mai delicată şi de răspundere decât aceasta.
Vinnie mergea încet spre casă, număra instinctiv difuzoarele pentru că, în ciuda războiului care se terminase, difuzoarele îşi făceau în continuare treaba şi, în genere, puţine lucruri se schimbaseră de când cu încetarea ostilităţilor, poate doar starea de spirit. Vinnie înţelegea că războiul e o stare de lucruri extraordinară, ea schimbă modul în care omul se uită la om, fără intenţia de a fi lugubru Vinnie îşi aducea aminte cum în timpul asediului omul dinăuntrul cetăţii se uita la om, şi se uita, şi se uita, şi se uita la om, după care nom-nom-nom, întrucât era foame în cetate şi războiul răstoarnă normele aşa cum un copil de şase ani răstoarnă sosiera de faţă cu toţi invitaţii. Pe timp de pace sunt lucruri care permise şi lucruri oprite, iar limita dintre ele e clară, o simte chiar înainte de a o înţelege până şi copilul de şase ani. Şi Vinnie îşi aduce aminte că Tucidide a scris despre război şi despre ciumă ca despre un timp al dezordinii, când convenţiile sociale sunt întoarse cu fundul în sus. El a avut parte şi de război şi de molimă aşa că i s-a părut normal să fie totul brambura, i se părea în firea lucrurilor să îngheţe malnutrit sub disperare, însă acum că războiul s-a terminat ar fi fost tot în firea lucrurilor să dispară controalele, suspiciunea, să se deschidă celelalte ziare şi posturi de radio, să se dea mâncare şi să fie abrogată legea marţială. Se pare că guvernul era de altă părere, s-or fi gândit că dacă oamenii au răbdat până acuma atunci s-au obişnuit cu situaţia. Că războiul tulbură ordinea socială, asta Vinnie o înţelege, iar acum că nu se mai aud gloanţe, dar guvernul a păstrat ordinea socială aşa cum era pe timp de război, asta nu poate să însemne decât că războiul nu s-a terminat de fapt, şi asta chiar dacă gloanţe nu se mai aud şuierând. Nu, gândeşte Vinnie, guvernul va continua războiul chiar şi după ce va fi parafată pacea cu celălalt guvern, singura necunoscută rămâne doar răspunsul la întrebarea: cu cine va lupta guvernul mai departe şi cât va dura. Vinnie nu are idee cu ce adversar se va lua patria sa la trântă mai departe, dar faptul că mâncarea încă se dă pe cartelă, că benzina se raţionalizează şi, mai ales, că toţi supravieţuitorii trebuie să-şi preschimbe buletinele şi să treacă, cu această ocazie, pe sub strunga oficialităţilor, toate aceste lucruri îi dau nişte idei. Desigur, ideile sunt dintre cele subversive, însă, într-un mod foarte pervers care îl îngrijorează pe Vinnie, toată această stare de fapt pare să-l fi avantajat. Clar lucru, a trebuit să suporte asediul, asta a fost o experienţă neplăcută, şi dacă ar fi murit din cauza foamei sau îngheţat sau ros de şobolani într-un canal, toate acestea l-ar fi îndreptăţit să se plângă. În schimb, faptul că era campion la găsit rime pentru cuvântul mândrie, precum urgie, feerie, glie, voinicie, vitejie, veşnicie, victoríe, tărie l-a ferit de recrutare. Erau şi alţii care ştiau rime la mândrie: penurie, isterie, doxologie, galimatie, sărăcie, însă acestea nu sunt rime bune pentru mândrie, asta se vede cu ochiul liber, mai ales dacă sub ochiul acesta aparţine unui lunetist.
Vinnie nu ştie dacă mai are nevoie de aceste lucruri. Înainte de război vroia să fie un bărbat frumos. Aşa credea el atunci, că are nevoie de asta. Îşi dorea să slăbească şi să fie notoriu. Războiul a avut grijă de ambele, însa acum nu mai ştie dacă mai pofteşte la ele. Parşivă treaba asta – poate să recunoască oricine senzaţia – să nu ştii dacă vrei ceva, dacă să vrei să vrei ceva, dacă face să vrei sau mai convenabil e să încetezi să vrei, şi alte asemenea chichineţuri mintale. Pentru Vinnie sunt prea multe verbe modale încălecate unele peste altele, soţia lui ştie mai bine decât el ce vrea şi asta nu pentru că Vinnie ar fi un bărbat slab, deşi este, ci pentru că vrutul este o treabă de perspectivă, cu ramificaţii, are în vedere lucruri care au fost şi care o să vină, chestiunea acesta încâlcită a vrutului nu trebuie confundat cu nevoia, care este o cu totul altă mâncare de peşte, Vinnie ştie prea bine cu ce se mănâncă nevoia, să ne dea el un exemplu: mâncatul este o problemă de necesitate nu de volițiune, nu vrei să mănânci ci ai nevoie să mănânci. Şi i se pare că supravieţuitorii războiului le tot încurcă şi graniţa dintre ele devine tot mai nesigură, ei îşi spun lor şi unii altora că au nevoie să trăiască cu siguranţa zilei de mâine, dar Vinnie ar vrea să îi contrazică şi să le spună că oamenii au trăit dintotdeauna cu nesiguranţa în sân, cam de când au aflat că leopardul aleargă mai repede ca omul, de când zeul vânătorilor israeliţi şi-a instigat din invidie adulatorii împotriva zeului păstorilor caanaiţi, din acele vremuri omul ştie că este o fiinţă mizerabilă şi se iubeşte în ciuda acestei evidenţe, căci şi porcul îşi iubeşte zoaiele. Vinnie nu mai are 35 de ani, are 35 de ani şi două ierni şi ţine minte de la Kierkegaard că omul trăieşte în angoasă, chiar foarte bine nu ştie Vinnie cum vine angoasa aia că e de mai multe feluri, e şi de bine, şi de rău, da’ şi când e de bine, tot de rău e, dar măcar atâta lucru a înţeles: omul se simte cu mâţa-n sac nu doar atunci când e vinovat ci şi atunci când ştie că n-a făcut nimic, şi tocmai de asta se simte vinovat, că încă are timp să facă şi că dacă nu face nici o boroboaţă, atunci tot păcătuieşte de păcatul hybrisului; ce, adică el, pentru că se păstrează fără de prihană, se crede mai bun decât cei care păcătuiesc? De asta Vinnie gândeşte omul ca pe un animal care umblă veşnic cu cioburi în călcâi, că nu are cum să nu calce veşnic în străchini sau pe bec, doar de asta ne este dată libertatea, ca să greşim, altfel ce rost mai avea să fim liberi, că dacă era scris să facem bine, eram croiţi toţi după un tipar şi programaţi să facem bine, doar limpede este pentru Vinnie că bine poţi să faci într-un singur mod, în timp ce rău poţi să faci în fel şi chip. Iar lui Vinnie, pentru care aceste lucruri sunt învederate, nu-i este clar de ce vecinii lui de patrie spun că au nevoie să se simtă în siguranţă, de parcă siguranţa ar putea fi în genere posibilă, mai degrabă trebuie să spună că şi-ar dori să nu trăiască mereu cu securea deasupra capului însă acest lucru nu este posibil pentru că toţi suferim de anxietate. Însă vecinii i-ar spune că ei nu simt anxietate, da, poate alţii o au, dar ei nu o au şi atunci Vinnie ar putea să îi iniţieze în explicaţia lui Kierkegaard precum că imunitatea lor se trage din imuna lor lipsă de spirit. Poate că guvernul l-a citit şi el pe Kierkegaard şi l-o fi înţeles mai bine decât Vinnie, chiar dacă Kierkegaard nu se referea la organizarea cetăţii sau la politică, pe dânsul îl preocupau lucruri mai înalte, precum atletismul şi Avraam şi altele. Poate că guvernului i s-a făcut milă de cei care suferă de năravul greşitului şi a vrut să îi ajute pe sărmanii oameni, de aceea le-a luat libertatea, fiindcă fără libertate nu poţi greşi, poţi doar să ai dreptate la unison cu cei care ţi-au luat-o. Vinnie nu ştie ce vrea, el nu ştie dacă vrea în genere să gândească asemenea lucruri, Kierkegaard ar spune că el are nevoie să le gândească, dar Kierkegaard a fost un băiat de bani gata care se plimba prin Europa, nu prin oraşe asediate.
Femeile sunt o specie diferită, îşi zice Vinnie trecând lăsând în urmă blocul în care locuieşte, azi a ieşit cu jumătate de oră mai devreme de la muncă şi nu are de gând să dea peste cap programul de ceartă al nevestei, nevastă alfa cum se numeşte acum, face stânga şi apoi va mai face stânga şi va mai face stânga şi peste jumătate de oră va fi tot acasă, asta se numea home run, pe vremuri, când Vinnie juca baseball, acum tot home run este, că Vinnie înconjoară un cartier întreg ca să nu ajungă acasă, adică tot se cheamă că fuge, aşa cum omisiunea adevărului este minciună. Femeile sunt specii diferite, asta a spus-o Burroughs, şi cred că ştia el ce ştia, că Burroughs şi-a împuşcat soţia, probabil credea că a ieşit la vânătoare, cine ştie ce avea el în vedere când îi spunea iepuraş sau căprioara mea sau albinuţa sau pisicuţo sau puişor sau rinoceraş sau mai ştiu eu cum. Vinnie a citit că într-un trib de pe nu ştiu care micro insule, bărbaţii şi femeile vorbesc limbi diferite, că cică bărbaţii din tribul nuştiucum i-au exterminat pe cei din tribul nuştiucare şi s-au căsătorit cu femeile lor, iar fiecare şi-a păstrat limba lor, bărbaţii oricum au nevoi simplu de explicat prin gesturi, şi aşa au rămas, fiecare cu limba lui, că la triburile astea care încă n-au inventat roata şi diateza pasivă există tot felul de tabuuri ciudate şi băiatul nu are voie de la o vârstă să stea împreună cu mama, deci, după ce este luat în primire de către unchi sau alt adult responsabil, uită limba mamei şi trăiesc aşa, fiecare pe planeta lui. Poate că e mai simplu, gândeşte Vinnie, aşa a gândit şi când a citit despre o sectă gnostică în care se credea că oamenii îs de câteva tipuri, mai simpluţi, mai evoluaţi da’ tot cu mintea la ciolan şi cei avansaţi, şi doar ăia avansaţi cărora gnosticii le ziceau pneumaticii o să ajungă în paradis, aşa credeau gnosticii, şi Vinnie a râs atunci zicându-şi că la sfârşitul vremurilor o să se salveze doar femeile gonflabile şi colacii de salvare, apoi Vinnie a mai zăbovit asupra chestiunii şi s-a gândit că pentru bărbaţi femeile sunt, de cele mai multe ori, tocmai colaci de salvare, iar cele gonflabile cu atât mai mult pentru că mai şi plutesc, alea vii plutesc doar dacă au mult silicon, iar o femeie gonflabilă costa mai puţin decât una cu silicon deşi sunt făcute în mare din acelaşi material.
Acum, Vinnie trebuie să se considere fericit, că este cunoscut şi are patru soţii, pentru că mulţi bărbaţi au murit în război, toţi bărbaţii au murit în război, în sens că aceia care au rămas acasă nu se ştie dacă sunt bărbaţi, Vinnie nu crede că el e bărbat dar crede că e în viaţă şi asta are ascendent. Au rămas patru femei la un bărbat şi guvernul a zis că un bărbat trebuie să îşi facă datoria faţă de fraţii căzuţi pe front şi să le ia în căsătorie şi să facă o familie cu ele şi să le fie soţ, îndrumător, cap şi tată copiilor lui, că trebuie să se nască mulţi copii, fiecare soţie trebuie să nască câte un copil, dintr-o familie cu un soţi şi patru soţii trebuie să se nască opt copii, este logic că un soţ şi o soţie trebuie să aibă doi copii pentru a menţine numărul populaţiei constant, dar acum fiecare soţ trebuie să ţină loc de patru bărbaţi. Iar Vinnie vă înţelege să nu-l credeţi că au murit chiar aşa mulţi oameni, că toţi ştiu că războaiele nu se mai poartă în tranşee cu baioneta în mână, acuma războaiele le duc puşti de 16 ani din faţa simulatoarelor de zbor, stau cu mâna pe manetă şi dirijează drone care aruncă cu bombe dintr-un ecran cu mulţi pixeli, aşa ştiu toţi, dar ei nu ştiu că atunci când toate dronele sunt doborâte, când bombele se lovesc unele de altele ca chiorii care circulă pe banda opusă, când se termină mijloacele sofisticate de anihilare reciprocă, atunci guvernul zice să iei arma din depozit şi să te duci peste duşman să i-o înfigi în gât, să-i dai cu patul armei în cap până îl faci mat. Şi atunci bărbaţii se omoară unii pe alţii la ordin şi rămâne doar Vinnie cu patru femei dintre care doar pe una ţine minte să o fi cerut, atunci când l-a pus dracu’ să vorbească monosilabic în biserică. Se pare că Orwell a avut dreptate despre război, el scria despre un război continuu pe care îl purtau câteva guverne ca să cheltuiască surplusul de producţie, pentru că Vinnie ştie de la Malthus că dacă sunt disponibile mai multe resurse, oamenii pot să le folosească ca să facă mai mulţi oameni sau pot să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii, dar a greşit jumătatea de ecuaţie, nu resursele sunt dispensabile ci oamenii, întrucât banii vin atunci când vinzi chestii, iar tuturor celor care aveau chestii depozitate şi urmăreau să le vândă li s-a părut logic să-i şmecherească pe oameni să le cumpere, că omul are nevoi simple, uşor de explicat pe degete, dar dacă îl baţi multă vreme la cap, dacă instalezi difuzoare din cinci în cinci metri şi îl pisezi suficient de mult, o să ajungă să creadă că are nevoie de ce îi spui tu că are nevoie. Orwell a fost cam pe acolo, să vedeţi însă, treaba asta poate funcţiona în două moduri, spre exemplu, dacă ai 100 de gume de mestecat şi 50 de oameni, poţi să vinzi câte două gume de mestecat la un om pe zi, că cât consumă un om normal, dar poţi să reduci pe ăia 50 la 10, îi pui să mănânce 10 gume pe zi şi o să-ţi mănânce că asta e.
Vinnie mai virează o dată şi se gândeşte că nu e uşor să fii laş, că laşitatea are nevoie de eforturi susţinute ca să subziste, adică, până la urmă, se întreabă Vinnie, nu izvorăşte ea din dorinţa de a păstra statu-quo-ul? Sigur, laşitatea începe în pasivitate, dar nu poate să se bălăcească mereu acolo, trebuie să răspundă la provocările a tot ce ar însemna curaj, ea continuă mai departe prin agresivitate, şi mai mereu agresivitatea este întoarsă chiar împotriva laşului. Reiese că laşul se bate mai mult decât curajosul, că acesta din urmă nu are meciuri decât când şi când, pe când primul trebuie să lupte permanent cu sine, nu e bine zis că fricosul se teme şi de umbra lui, mai degrabă el se bate cu umbra lui, întocmai ca boxerii. Dar Vinnie nu judecă aşa, nu are nici un rost, Vinnie a cunoscut o grămadă de oameni curajoşi care sunt acum morţi, el împarte oamenii mai degrabă în alte două categorii, în cei care vor să provoace sfârşitul lumii şi care vor să-l apuce, din prima categorie fac parte anarhiştii şi revoluţionarii şi cascadorii şi copii orfani iar din cea de-a doua categorie fac parte Vinnie şi visătorii, el nu vrea să moară şi dacă tot n-are încotro, măcar să privească cum lumea apune odată cu el. Mai sunt oameni în afară de anarhişti şi de Vinnie, deşi lui Vinnie în vine câteodată greu să creadă asemenea gogomănie, mai sunt oameni care nu există, aşa cum nu există soţia gamma a lui Vinnie, că lui la repartizare i-a căzut amanta unui ştab şi ştabul a venit la Vinnie acasă şi şi-a luat amanta făcându-i conspirativ cu ochiul şi Vinnie nu s-a supărat, oricum aşa a citit el că din patru soţii una îşi înşeală partenerul pe parcursul vieţii iar Vinnie a zis că el chiar are patru soţii şi una l-a înşelat, aşa că poate sta liniştit în privinţa celorlalte. Nu că Mammie ar fi în stare să mai înşele pe cineva, Mammie e soţia delta şi are indicele de fertilitate cel mai scăzut că e bătrână şi a intrat în menopauză şi au repartizat-o ca soţie din milă, cum nu mai avea pe nimeni şi trăia singură, i-au dat-o lui Vinnie şi ea face curat şi mâncare pentru polifamilia lui Vinnie şi stă cuminte şi rezolvă cuvinte încrucişate fără să încurce pe nimeni. Mammie e foarte bună la cuvinte încrucişate pentru că le rezolvă de la 15 ani şi pentru că de multă vreme nu se mai fac careuri noi ci le iau pe acelea vechi, le tot reciclează din 10 în 10 ani şi Mammie le-a făcut pe toate de minim patru ori până acum. Aşa că Vinnie are trei soţii, pe cea alfa a avut-o dintotdeauna şi a iubit-o, aşa ar zice cineva care crede că n-ai cum să te căsătoreşti cu cineva pe care nu-l iubeşti, dar Vinnie s-a gândit mult la această chestiune a mariajului, păcat doar că s-a gândit după căsătorie, şi aşa i se pare lui, că oamenii se iubesc în măsura posibilităţilor, asta dacă există dragoste în genere, pentru că dacă eşti gras şi chel nu poţi să fii împreună cu o femeie suplă şi frumoasă, oamenii ajung să iubească doar ce pot ajunge pe crac, uite, Vinnie e mai scund de fire, nu e vina lui că s-a născut aşa, dar asta înseamnă că nu poate ajunge foarte sus pe ram, precum cineva înalt nu o să se aplece după fructele de la poale că după aia va trebui să meargă cocoşat toată viaţa. Acesta e riscul când te hotărăşti să iubeşti pe cineva cu care nu te potriveşti, dacă te apleci, mergi gheboşat, dacă îţi iei din vârf, mergi toată viaţa pe vârfuri. Dar dacă alegi pe cineva pe care ţi-l poţi permite, abia atunci se poate vorbi de iubire, deoarece aveţi nevoie unul de celălalt, ea are valoare pentru el şi corespunde unor criterii de constrângere, ce însemnătate ar mai avea relaţiile dintre oameni dacă iubirea s-ar produce aşa, haotic, dacă ai putea să iubeşti pe cine vrei, gândeşte Vinnie, cum ai răspunde la întrebarea: de ce eşti cu mine? Pentru că te iubesc. Ia te uită. Şi mă iubeşti chiar dacă te strâng de gât, chiar dacă îţi torn ulei încins în cap când dormi, chiar dacă îţi amputez un membru? De ce mă mai iubeşti? Pentru că mă iubeşti? Nu-i recursiv? Răspunsul corect la întrebarea de ce mă iubeşti aşa plinuţă şi urâtă e pentru că şi eu sunt gras şi urât, şi totuşi mă iubesc, de ce n-aş încerca asta şi cu tine?
Iubim, se scarpină Vinnie după ceafă din mers, pentru că avem nevoie de celălalt cu tot cu defectele lui cu tot şi vrem ca şi celălalt să aibă nevoie de tine, aşa bănuieşte Vinnie, el nu simte nevoia asta aşa acut cum pare să o simtă soţia lui alfa, uite, ea are impresia că Vinnie nu mai are nevoie de ea, că nimeni, în genere, nu mai are nevoie de ea, nu-i uşor să o contrazici, Mammie face mâncare, soţia gamma mai face rost de produse deficitare prin amantul ei, din amabilitate şi jenă pentru soţul ei oficial, crede Vinnie, iar soţia beta e abia îmbobocită şi are indicele de fertilitate cel mai înalt şi poate să îi facă un copil şi să devină ea alfa, aşa fac toţi, la început se sfiesc să se atingă de soţiile de rang inferior, dar după un timp le bagă în pat şi le fac un plod sau patru, fiindcă guvernul premiază pentru copii, cu cât e mai mic indicele de fertilitate cu atât e mai mare premiul. Dar dacă copiii întârzie să apară eşti chemat în şedinţe, hărţuit, muştruluit, penalizat la salariu, adică guvernul coboară milităria din podul palmei direct pe poponeţul tău şi te îndeamnă să îţi faci datoria de soţ, or guvernului îi este perfect egal dacă faci câte un copil cu fiecare soţie sau patru cu aceeaşi, aşa că cea care naşte devine alfa şi fosta alfa este exilată sau lăsată să se suporte pe sine până la încovoiate bătrâneţi.
Vinnie mai coteşte odată şi tuşeşte cu ecou deoarece pe stradă e linişte pentru că e abia 6 fără 5 şi lumea încă nu a prididit să iasă din birouri şi să se reverse ca un furnicar peste oraş aşa că Vinnie merge în tăcere şi îşi aude gândurile şi ar vrea ca şi soţia lui beta să spună ceva, nu să păşească alături ca o nălucă, Vinnie vrea să audă măcar o umbră de reproş din gura ei, el vrea să îl urască acum, rapid, să se consume şi să poată trăi mai departe împreună, nu să se poarte somnolentă pe traseul dintre casă şi muncă până în ziua în care o să se dezmorţească şi o să îi pună în cârcă lui Vinnie vina pentru nefericirea ei. Vinnie se gândeşte că şahul ăsta e obositor şi ar dori să o snopească în bătăi ca pe un copil, aşa cum tatăl lui l-a bătut când i-a spus că i-a distrus viaţa când l-a mutat la altă şcoală unde concurenţa era mare şi Vinnie nu era cel mai deştept, tatăl lui a vrut să-i arate că sunt lucruri mai rele decât să fie alţii mai deştepţi decât tine, aşa şi Vinnie ar vrea să o bată pe Beta pentru ca ea să îl urască cu adevărat, să aibă pentru ce, şi apoi să îi ceară scuze în genunchi ca unui copil căruia i-ai greşit şi ea să se uite la el şi să-l vadă neputincios şi fragil şi să o doară vânătăile şi să-l înţeleagă că sunt lucruri mai rele în viaţă decât să fii inseminată artificial la vârsta de 18 ani şi să-l ierte pentru că e laş şi să-l înţeleagă. Dar soţia Beta e o fetiţă sfioasă abia majoră care îi e şi secretară şi de asta merge alături de el, fiindcă vin amândoi de la lucru, şi de aceea nu spune nimic pentru că Vinnie este şeful ei şi soţul ei şi Dumnezeul ei în ceea ce o priveşte, iar Vinnie ar vrea să o pălmuiască şi să-i explice că el nu şi-a dorit toate astea, nu i-a cerut lui Moş Crăciun să fie Dumnezeul cuiva, aşa cum nici Dumnezeu nu-şi doreşte de la Moş Crăciun să fie Vinnie, fiecare cu munca lui, şi se gândeşte Vinnie că a citit undeva precum că la protestanţi munca e privită drept continuarea creaţiei divine, adică act creator, pe când în propria ocupaţie Vinnie nu vede decât corvoadă, se gândeşte că îl invidiază pe ginecologul care a inseminat-o pe Beta, uite, lui munca poate să-i ofere satisfacţie, are în frigider o grămadă de spermă, un bărbat ejaculează în medie cam 20 de litri de-a lungul vieţii, dar asta dacă e harnic, aşa i-a zis ginecologul, şi el a colectat spermă de la o grămadă de oameni înainte de război, mai ales de la artişti şi politicieni şi sportivi şi strategi şi arhiepiscopi şi actori şi nu l-a refuzat nimeni pentru că omul e animal infatuat şi ar fi în stare să doneze orice ar putea fi folosit ca să îi demonstreze superioritatea, ar fi în stare să doneze şi rahat dacă s-ar anunţa că savanţii au descoperit că în rahat se găseşte măsura calităţii umane, şi acum ginecologul are o colecţie impresionantă şi spus soţiei Beta să aleagă şi ea nu a stat mult să se gândească pentru că tremura de frică şi de frigul din frigider şi a arătat spre sămânţa unui poet cunoscut care a murit între timp pe front gândindu-se că îi plăceau poeziile lui, iar Vinnie ar fi vrut să îi spună că dacă vroia sperma acelui individ nu trebuia decât să se ducă la o lectură publică de-a lui când acesta era încă în viaţă şi poetul nu ar fi iertat-o, dar Vinnie s-a abţinut să zică asta pentru că înainte de război Beta n-ar fi avut decât 14 ani. După care Beta şi medicul s-au dus într-un cabinet şi au stat acolo preţ de 10 minute, răstimp în care Vinnie s-a simţit ca ultimul rahat pentru că nu a putut să înfrunte guvernul şi să mai aştepte până soţia Beta mai creştea sau până îşi găsea ea un amant, după cum şi-a găsit Gamma, şi să facă ea un copil cu cine i-ar fi plăcut ei, sau, şi mai simplu, să fie bărbat şi să o însămânţeze el şi să îi închidă gura neveste-si care îi făcea mizerii şi zicea că el a ales-o special pe secretara lui, că a măsluit rezultatele repartizării familiale ca să-i pice secretara fiindcă avea o aventură cu ea, aşa crede ea că Vinnie poate să influenţeze repartizarea. Pe dracu’ poate, că el nu-i ştab ca ăla care i-a împrumutat-o pe Gamma, Vinnie e doar erou nu ştab, iar în societatea lor între erou şi ştab e mare diferenţă.
Vinnie merge cu umbra lui la câţiva metri în spate şi este oprit la intrarea în bloc de către doi miliţieni în uniforme impecabile şi miliţienii îl roagă să îl urmeze pentru nişte declaraţii, dar Vinnie ştie că nu îl roagă şi că n-o să fie doar pentru declaraţii, totuşi îi întreabă care-i treaba şi ei îi spun de cutare că a încălcat regimul atribuţiilor familiale, numele pe care-l flutură este al ştabului care i-a furat nevasta Gamma, se pare că acum nu mai e ştab pentru că Vinnie ştie cum stă treaba, ştie că dacă un mahăr care comis o infracţiune e judecat, asta se întâmplă nu pentru că justiţia vrea să îi penalizeze infracţiunea ci pentru că ceilalţi mahări au hotărât să-l scoată din combinaţie. Acum Vinnie nu ştie ce au cu el, că el nu e mahăr şi nici n-a făcut nimic rău, nu a auzit să îi scoată din combinaţie şi pe ăia care nu au comis infracţiuni, dar miliţienii îi zic ceva de lipsă de vigilenţă asupra moravurilor familiale şi îl roagă să îi însoţească pentru câteva întrebări. Toate nevestele lui sunt adunate în faţa blocului şi se uită cum îl iau şi au pe faţă o privire în care mila şi ura se află amestecate, soţia Alfa îl urăşte pentru că ştie că Gamma e însărcinată, Gamma îl urăşte pentru că ştabul ei a căzut şi acum va trebui să trăiască în sărăcie cu tot cu copilul ştabului în burtă într-o familie care o să o urască şi Beta îl urăşte pentru că a dus-o la medic aşa cum se duce vaca la veterinar să fie însămânţată cu degetul şi măcar de-ar fi fost aşa, dar ginecologul a dezbrăcat-o şi a violat-o, a zis că doar nu credea că o să o cheltuiască sperma de poet renumit pe o vrăbiuţă proastă ca dânsa şi să nu facă scandal că totul e aranjat şi Vinnie e la curent, că de ce crede ea că a adus-o tocmai aici. Toate îl urăsc şi Vinnie vede asta, în afară de Mammie care nu a întâlnit cuvântul ură în cuvintele ei încrucişate, şi în afară de miliţieni care nu îl urăsc, ei doar îl iau pe Vinnie ca să îl interogheze alţii, şi Alţii ştiu că Vinnie n-a făcut nimic rău, dar le este mai util înăuntru decât afară, asta ar fi ştiut-o Vinnie dacă l-ar fi citit pe Preda, însă Vinnie n-a auzit de Preda, de Milosz şi de Kundera şi de Gombrovicz şi de Stasiuk şi de Andricà şi de Kadare a auzit, dar de Preda nu, intuieşte Vinnie cam care-i combinaţia fiindcă acesta este adevărul, iar Vinne a citit odată la Mihai că există o singură definiţie generală, exhaustivă şi valabilă în orice împrejurare pentru adevăr şi aceasta este: Adevărul e ceea ce rămâne când nu mai este nimic spiritual de spus. Şi Vinnie nu mai are nimic spiritual de spus.
hamsterfericit 